Un blog despre explorare urbană şi despre conţinut interesant descoperit online (content curator).

marți, 15 iulie 2014

Bikers vs. Everyone DRAMA


     Sunt bicicliştii deasupra legii?

     În ultimii doi ani am pedalat aproape zilnic în cel mai bike friendly oraş din România. În Timişoara găseşti peste tot piste, trotuare şi şosele late care te lasă să ajungi rapid cu bicicleta din punctul A în punctul B. Chiar şi când te plimbi fără ţintă, să explorezi străzile cu clădiri vechi, nimic nu te împiedică să te bucuri de ieşire. Nici un factor ce ţine de infrastructură şi lege, că în rest, reacţiile oamenilor care se uită cu scârbă la tine te cam sperie. Pentru mamele cu copii mici parcă eşti un tren de marfă fără frâne, pentru pietoni, clopoţelul parcă e alarma nucleară, că sar ca arşi în toate direcţiile de cum îl aud, şoferii îţi mai aduc aminte de mama, dacă cumva ai uitat să o suni în ziua respectivă.
     Bicicleta mea nu are dinam şi nici beculeţe, nici bandă reflectorizantă, e cam jerpelită, îi merg doar 3 viteze din 21 şi ăsta cred că e şi motivul pentru care a scăpat de hoţii care colectează la greu biciclete din oraşele României. Şi nu-ştiu-cum-se-face dar în cei doi ani nu a atras niciodată atenţia poliţiei locale. Acum sunt pregătit să recunosc că am încălcat şi câteva reguli de circulaţie. Dar nu mai multe sau mai puţine decât în calitate de pieton (că şofer nu sunt). Nu înţeleg de ce opinia generală e că bicicliştii sunt mari infractori, care încalcă toate normele posibile?! Revin, bicicliştii nu încalcă mai multe sau mai puţine legi decât şoferii sau pietonii, ei încalcă doar legi diferite. Ba mai mult, bicicliştii sunt o minoritate (una mai vizibilă) printre şoferi şi pietoni, deci infracţiunile bicicliştilor sunt mai rare, mai puţine. 

      Noi, bicicliştii, nu vrem să acceptăm oraşele aşa cum sunt acum, optimizate pentru pietoni şi şoferi! Nu vrem să ne ţinem bicicletele legate la scară sau să ne plimbăm cu ele doar în perimetre micuţe. Vrem să ne rezolvăm treburile prin oraş folosind cel mai eco mijloc de transport. De ce aş plăti impozite astronomice şi combustibil scump pentru o maşină, de ce să stau pe bancheta din spate a unei maşini şi să ascult cât e de supărat taximetristul pe viaţă, de ce să urc în tramvaiul cu scaune şi bare soioase sau în autobuzul unde stai înghesuit şi fără aer??? Vreau să circul liber, în ritmul meu, cu viteză, prin oraş şi să ajung oriunde vreau! De ce unii au o problemă cu asta? Nu e clar care sunt avantajele?!


     Din păcate şoferii sunt mult mai indulgenţi cu infracţiunile comise de alţi colegi din trafic decât cu bicicliştii. Se comportă ca şi cum drumurile ar fi ale lor şi câţiva dintre ei hărţuiesc şi agresează biciclişti, cum poţi vedea şi în povestea lui Alice. Nu e normal ca bicicliştii să fie victimele oamenilor care se enervează din orice şi a celor care caută ţapi ispăşitori pentru problemele din trafic. 

   Dacă am renunţa la maşină pentru drumurile scurte şi am alege, tot mai mulţi, bicicleta pentru transport, oraşul ar deveni mai sănătos, mai eficient şi ar fi pentru locuitori mai viabil din punct de vedere economic să folosească un mijloc foarte ieftin de deplasare. Poate cel mai important, oraşul ar deveni mai sigur pentru că un om pe bicicletă nu va putea niciodată să provoace distrugerile pe care le fac maşinile cu motoare cu zeci de cai putere. 

   Ca să nu mai fie atâta dramă :

  • Dacă ai ieşit cu copiii pe stradă ultima ta grijă să fie bicicliştii: au şi ei frâne şi nu ţi-ar pune în pericol copilul niciodată. Dacă ai făcut un biciclist să se oprească din drumul lui nu e o nenorocire. 
  • Dacă eşti pieton şi auzi un clopoţel din spate, fă relaxat, întotdeauna, un pas în lateral. Biciclistul, atunci când depăşeşte persoana care s-a dat la o parte îi va mulţumi mereu.
  • Dacă nu cunoşti foarte bine regulile sau legile pe care trebuie să le respecţi ca biciclist îţi recomand să întrebi un poliţist. Şi eu am avut nişte nelămuriri odată, i-am întrebat şi mi-au spus tot ce trebuia să ştiu.
Tu ce mai sugerezi pietonilor, şoferilor sau bicicliştilor să facă pentru o mai bună convieţuire urbană?

marți, 8 iulie 2014

Maria de Buenos Aires în Timişoara

     Primul tango pe care l-am ascultat cred că a fost "Por una cabeza". Era singurul tango într-un folder cu vreo 60 de melodii de muzică clasică celebre de pe primul meu calculator. Era al treilea în lista de Winamp pentru că era varianta lui Astor. Astor Piazzolla. Numele ăsta a stat singur printre alte nume de mari compozitori până în seara în care am văzut "Parfum de femeie". Mi-a plăcut mult momentul dansului, am recunoscut melodia şi am avut după aceea poftă să ascult mai mult tango. Ştiam deja un nume şi m-am pus să caut. Îţi aminteşti şi tu melodia?



     Pe vremea aia cred că cel mai vizualizat clip de pe Youtube avea 20 de milioane de vizualizări. Şi descopăr că "Por una cabeza" nici măcar nu era a lui, ci a lui Carlos Gardel, de care poate aţi auzit, astfel că am ascultat în tot acest timp o variantă a originalului. Am căutat ceva ce era al lui Astor. Mai departe de seara aceea vorbim de întreaga discografie descărcată pe calculator, de povestea vieţii lui, citită pe nerăsuflate şi dezamăgirea că a plecat din lume în anul în care m-am născut eu, pe 4 iulie. Apoi am strâns bani pentru un album de colecţie şi ştiu că am făcut un soi de portofoliu special pentru ora de muzică, atent lucrat, cu numele lui format din petale de trandafir roşu. De atunci asociez mereu trandafirii cu tangoul. Da, cam ciudat teen crush, nu?  

     Nu ştiu de câte zeci de ori am ascultat sutele de melodii compuse de el. Este considerat un mare inovator, şi probabil va rămâne aşa în istoria muzicii universale. El este cel care stă la baza curentului nuevo tango (noul tango) care a fost contestat de toţi marii compozitori de tango argentinian clasic, dar îmbrăţişat de public, care se săturaseră de aceleaşi sunete şi ritmuri. Tot Astor a fost cel care a păstrat viu tangoul în anii '80-'90 când muzica americană şi europeană a pătruns şi în America de Sud. 

     Nuevo tango a la Piazzolla. Puteţi să ascultaţi în timp ce citiţi rândurile de mai jos.

     

     Am avut marele noroc să descopăr în timp compoziţii pe care nu le aveam de la început şi care mi-au oferit un pretext să ascult din nou toată discografia. Bijuteria colecţiei am găsit-o abia după 2-3 ani, nici nu mai ştiu. Şi Piazzolla avea o muză, cu o voce senină şi frumoasă, care l-a făcut de multe ori să traverseze oceanul, din Argentina, în Italia maternă. „La Rossa” îi spun italienii, Maria Ilva, Milva – cu părul roşu. Dar visa la o dragoste pierdută când îi oferea Milvei rolul în piesa „Maria de Buenos Aires”. Astor iubea o femeie căsătorită cu care a fost până în seara Crăciunului din 1967. În acea seară el a mers să ceară mâna Eglei Martin soţului acesteia, spunându-i: „Ea este muzică, ea nu poate să aparţină nimănui!” Şi a făcut muzică cu gândul la ea, pentru că din acea noapte nu a mai putut să o aibă în rolul Mariei de Buenos Aires, o "tango operita" pentru care el compusese muzica, iar Horacio Ferrer textul poveştii, ce descria nebunia unei prostituate de pe străzile capitalei argentiniene, piesă compusă special pentru talentata Egle Martin. Am aflat povestea cu mulţi ani după, ascultând a zecea oară vocea Milvei care cânta „pe străzile din Buenos Aires”, acompaniată de Piazzolla, la bandoneon. Am un colaj de aproape o oră cu interpretarea pieselor din operetă – îmi este unul dintre cele mai dragi lucruri pe care le am.

     Cum crezi că am primit vestea că la Timişoara va avea loc avanpremiera spectacolului Maria de Buenos Aires? La două zile după ce am văzut ştirea am mers cu emoţii aşa mari să-mi iau biletul. Dacă nu mai erau? „Mai sunt 36 de bilete!”, mi-a răspuns casierul. Şi a costat doar 10 lei, preţ pentru studenţi. Dacă ştiau ei că aş fi fost dispus să dau şi 300! Am stat cu biletul afişat în cel mai vizibil loc din cameră şi am mai ascultat de două ori albumul până a venit ziua spectacolului.


     Când am intrat în Sala 2 a Teatrului Naţional din Timişoara era murmur ca pe o stradă aglomerată, muzicienii îşi acordau instrumentele, mici lămpi cu lumină palidă la mese, oamenii se aşezau pe scaune peste hârtia "REZERVAT", iar responsabilii de sală îi ridicau în proteste. S-au calmat, toate locurile s-au ocupat şi spectacolul a început puternic cu Nuevo Tango Quintet în colţul cu instrumente (pian, vioară, chitară, flaut, violă, violoncel, vibrafon, xilofon, contrabas şi percuţie) şi cu un maestru al acordeonului, după cum s-a putut auzii şi simţii: Alin Stoianovici. Cu o voce frumoasă şi cu un rol jucat perfect, Sânziana Tarţa a fost Maria de Buenos Aires, pe lângă care au intrat în poveste: poetul (Victor Bucur), povestitorii (Claudia Ieremia şi Ion Rizea), opt actori care au reprezentat oraşul şi doi dansatori profesionişti (Cristina Daju şi Silviu Guşat). Pentru acest spectacol Ada Lupu a făcut regia artistică iar Răzvan Mazilu coregrafia. 

       Firul epic poate a fost puţin cam greu de urmărit, textul având o stilistică aparte, puţin modificată faţă de varianta argentinienilor, care avea şi un puternic mesaj politic care sancţiona violenţa dictaturii militare din Argentina anilor 1976-1983 care a făcut numeroase victime printre disidenţi. Maria noastră a explorat prin acest rol sufletul tangoului, pasional, seducător, ne-a arătat Buenos Aires-ul exotic şi misterios, devenind victima acestuia, în care reînvie ca umbră şi dă naştere unei versiuni sanctificate a ei.  

     Mi-aş dori mult să vezi acest spectacol care se va mai juca în 20 şi 23 septembrie, cel mai devreme, şi sper că te-am convins să îţi iei bilet şi să întâmpini toamna în paşi de tango. Poate ai şi tu norocul să fii invitat pe scenă să faci câţiva paşi cu actorii. Programul teatrului. Programul casieriei

     În lista de mai jos găseşti câteva dintre melodiile Milvei de care-ţi spuneam! Să-mi spui, te rog, dacă ţi-au plăcut.
        


miercuri, 2 iulie 2014

Horia Colibăşanu mai vrea pe Everest




     Cam aşa arată priveliştea în cel mai îndepărat punct faţă de centrul Pământului. Una care îţi taie respiraţia, că vrei că nu vrei, pentru că acolo sus oxigenul e un element rar. Acolo a încercat să ajungă fără oxigen suplimentar şi alpinistul timişorean Horia Colibăşanu, numai că la oprit o furtună groaznică cu vânt şi zăpadă şi s-a întors înapoi în Katmandu de la 7.600 de metri. Dar va mai încerca şi o va face tot fără oxigen suplimentar. De ce e aşa important detaliul acesta? Citeşte pe blogul PRbeta un articol pe care l-am scris după ce am stat la Serbările Timişoreana la poveşti cu Horia. AICI.