Un blog despre explorare urbană şi despre conţinut interesant descoperit online (content curator).

luni, 14 aprilie 2014

O strategie culturală pentru Timişoara


     Astăzi am putut să aflu mai multe despre elaborarea strategiei culturale a oraşului Timişoara în cadrul unei conferinţe care a explicat etapele unui proiect european transfrontalier de cooperare România - Serbia. Timişoara este cuprins în acest proiect ca pol cultural al regiunii pe lângă alte oraşe din Serbia ca Pancevo, Zrejanin sau Vrsac, iar strategia ţine cont de realităţile geografice şi de relaţiile construite în anii trecuţi cu autorităţile sârbe. 

    Această strategie culturală este elaborată pentru intervalul 2014 - 2024 şi include detaliile despre aspiraţia oraşului de a ajunge Capitală Europeană a Culturii în 2021. Ce s-a făcut până acum? A fost făcută consolidarea echipei care se ocupă de strategie (consorţiul format din Asociaţia MetruCub şi Asociaţia Tranziţia Urbană şi Institutul Intercultural din Timişoara, Primăria Timişoara, Primăria Pancevo şi Primăria Zrejanin)  şi cercetarea consumului şi a ofertei locale de cultură (îţi arat imediat, mai jos, câteva rezultate interesante selectate din cercetarea de anul trecut). Până în septembrie când strategia va fi finalizată vor mai avea loc mese rotunde, dezbateri, focus grupuri, workshop-uri şi sesiuni de formare pentru angajaţii din serviciul cultural public. Se pot obţine uşor mai multe informaţii de pe site-ul www.romania-serbia.ro

     Această strategie va fi ceva benefic pentru oraş dacă este realizată participativ, prin dialog cu actorii vieţii culturale, ai societăţii civile şi a cetăţenilor interesaţi să trăiască într-un oraş mai ofertant din punct de vedere cultural. Este nevoie de implicarea key stakeholder-ilor, a specialiştilor în politici culturale, management cultural, urbanism, planificare strategică, patrimoniu cultural, regenerare şi cultură urbană, oameni care vin din zona industriilor creative, experţi în artele spectacolului şi festivaluri, consultanţi în muzică, artă experimentală, istorici şi specialişti în comunicare şi new media. Aceştia se găsesc în echipa menţionată mai sus dar este nevoie şi de alte voci care să dubleze expertiza şi să aducă proiecte şi nevoi noi în discuţie. 

     S-a mai spus ceva foarte important: cultura trebuie să aibă origini civice, nu guvernamentale. Guvernele şi autorităţile nu "livrează" cultură cetăţenilor lor, ele oferă condiţiile ca aceştia să-şi creeze singuri un spaţiu de exprimare. Şi un exemplu relevant este proiectul construirii unui foişor în Parcul Botanic din Timişoara de către cluburile Lions şi Rotary din oraş. 

     Spuneam că o să amintesc de câteva rezultate dintr-o cercetare făcută pentru a servi această strategie cu cifre care să creioneze peisajul cultural local. Strategia porneşte de la aceste rezultate care arată schimbările din ultimii ani: o scădere dramatică de 12 procente în doar cinci ani a celor mulţumiţi de oferta culturală a capitalei Banatului între 2000 şi 2005, şi o revenire uşoară, pe trend ascendent în 2013. În acelaşi timp, procentul celor nemulţumiţi creşte la fiecare sondaj de opinie.



     Filarmonica şi Opera sunt instituţii culturale care se bucură de tot mai mulţi spectatori fideli.

 
     Tot mai mulţi timişoreni merg la bibliotecă (creştere de 12% în 13 ani) dar scade frecvenţa cu care ei vizitează sălile de lectură sau secţia de împrumut de carte. Era 2.0 a redus foarte mult cumpărăturile de carte din Timişoara şi a redus publicul fidel al librăriilor de la aproape jumătate dintre cei chestionaţi la un sfert, între 2000 şi 2013.


     Alte rezultate ale chestionarului vorbesc despre cele mai menţionate obiective turistice ale oraşului. Şi autorităţile par să fi luat în seamă aceste rezultate pentru că până în 2021 toate zonele menţionate mai jos vor fi reabilitate, spaţii deschise pietonilor, moderne, îi vor aştepta pe turişti. 


     Pentru a vedea mai multe rezultate ale acestei cercetări poţi vizita această pagină: Investigarea cererii şi a ofertei culturale în Municipiul Timişoara. Echipa care elaborează această strategie a subliniat importanţa participării tuturor celor interesaţi de proiectele de viitor ale Timişoarei şi a relaţiilor transfrontaliere cu alte oraşe înfrăţite la evenimentele organizate până în septembrie: focus grupuri, dezbateri, workshop-uri. Pe site-ul www.romania-serbia.ro poţi vedea calendarul evenimentelor dacă vrei să participi! 

     Cum ţi se par rezultatele chestionarului?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Îmi spui şi mie la ce te gândeşti?