Un blog despre explorare urbană şi despre conţinut interesant descoperit online (content curator).

duminică, 15 decembrie 2013

Workshop-urile PRbeta


     În Timişoara, la sfârșitul lunii noiembrie, au avut loc workshop-urile PRbeta! Ele se adresează studenţilor din anii terminali şi absolvenţilor care sunt pasionaţi de comunicare online şi care doresc să acumuleze cât mai multe aptitudini şi informaţii despre cum să folosească new media în scopuri de promovare şi relaţii publice. Am fost selectaţi 15 studenţi, care am avut deosebita şansă să-i ascultăm pe următorii: Dragoş Alexa (luni), Alexandru Negrea (marţi), Alex Ciucă (miercuri), Ştefan Stroe (joi), Victor Kapra (vineri) şi Monica Jitariuc (sâmbătă).






     Am fost foarte bucuros că am fost selectat să particip pentru că am urmărit proiectul încă de la început şi mi-am dorit să particip la ediţia de anul acesta, a doua, în Timişoara. Cristina Puţan şi Oltea Zambori cu echipa de voluntari, au dezvoltat acest proiect foarte mult, care acum are trei componente (Conferinţele PRbeta, Workshops PRbeta şi PRbeta Talks +voluntariat) , cu aceeaşi direcţie: să pună tinerii absolvenţi, cei cu job-uri entry-level, şi chiar antreprenorii şi seniorii din companii la curent cu noile practici din comunicare, în special din zona online, să educe piaţa locală astfel încât să facă firmele locale mai curajoase pe partea de promovare şi investiţie în creaţie şi reputaţie.


     Mai departe vreau să reiau câteva sfaturi primite de la traineri, pe care le consider interesante şi utile. 


     Dragoş Alexa vine de la Cluj-Napoca, unde acum activează pe piaţa locală de comunicare. A avut o agenţie de publicitate, dar s-a orientat către freelancing: face consiliere şi are colaboratori cu care lucrează pe proiecte mai mari. Prezentarea a fost foarte interactivă, iar el foarte amuzant.

  • Prezentarea lui m-a făcut să fiu mai atent la avantajele cross marketing-ul (presupune să vinzi un produs la promoţie cu altul, asociat: ex. bere cu chipsuri, detergent de vase cu burete de spălat, maşină de spălat cu praf anticalcar etc.); Vine cu costuri mai mici de promovare, win-win pentru ambele părţi, este uşor de implementat şi este una dintre cele mai de succes strategii, ambele produse se promovează în acelaşi timp, sunt cele mai căutate la raft;
  • Ce îţi rămâne de făcut dacă intri pe o piaţă cu servicii şi produse asemănătoare? Să te baţi să fii primul la indicii top of mind şi share of mind! E evident, vrei să fii pe primul loc, nu? Primul loc la ce? Vânzări, notorietate(indicii de mai sus se referă la asta), premii? Trebuie să ne stabilim targeturi măsurabile;
  • USP-ul (unique selling proposition) trebuie să sublinieze clar ce te diferenţiază de concurenţă;
  • Promovarea unui produs poate fi subminată de un preţ incorect, de un stoc prea mic, de imposibilitatea de a evolua, aşadar omul de comunicare trebuie să fie la curent cu toate datele de la departamentul de marketing;
  • Ne-a amintit că a scris un ebook, despre producţia publicitară, care se poate găsi la această adresă;
  • Am avut timp să discutăm şi despre dezvoltare personală şi sunt bucuros să pot să vă spun că am rămas, în urma acestei prezentări, cu un lucru care îmi face foarte mult bine: am decis să ofer în fiecare zi un feedback pozitiv oamenilor cu care intru în contact, live sau online. Mai simplu, un mesaj cu "Ce treabă bună faci!" în fiecare zi. Vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi random acts of kindness, pentru că vă apropie de oameni şi vă face mai fericiţi!

     Alexandru Negrea este Head of Facebook dept. la Agenţia Spada din Bucureşti, are o experienţă uriaşă în social media, făcută pe nişte comunităţi greu de manageriat: domeniu bancar - BCR România. Este şi blogger, trainer şi ethics stalker (online copyright warior with print screen as weapon).

  • Oamenii de comunicare au o responsabilitate strategică: de a comunica pentru o companie;
  • Trebuie să devenim mai curajoşi în social media, să ne asumăm opinii, să le facem publice, şi să experimentăm, înainte pe profilurile noastre şi apoi să folosim mai departe, pe pagini de comunități, reţetele de succes;
  • Apropo de reţete, ghiciţi care sunt paginile cu cel mai mare engagement şi cu cea mai mare creştere de fani? Sigur şi voi sunteţi abonaţi la cel puţin o pagină de gastronomie, cu reţete, home-made sau creaţii de cheff;
  • Recomandări: nu fiţi useri inactivi, care doar citesc, nici pasivi (ai crezut că dacă dai like ai scăpat?), dacă eşti activ începe să fie bine, măcar dai share la opiniile oamenilor pe care îi admiri, dar e important să atingi următorul nivel: power online user, cel cu opinii personale, care-şi construieşte brandul personal; Cu excepţia userilor inactivi, toţi pot fi măsuraţi! 
  • O strategie de social media are obiective măsurabile (traficul adus pe site, abonări la newsletter, vânzări online/offline, lead-uri, CPC-cost per client) şi obiective care nu se pot măsura (social recall, influenţarea deciziei de cumpărare, top of mind);
  • Firme din România, multe dintre ele, nu sunt pregătite d.p.d.v.financiar şi tehnologic să comunice pe reţelele de socializare;
  • Nu trebuie să avem ca obiectiv principal engagementul, ne interesează traficul pe site pe care îl poate aduce o pagină de Facebook, reputaţia brandului, customer care-ul, creşterea reacţiilor pozitive în legătură cu brand-ul sau produsele, vânzări sau lead-uri (adresele de contact ale fanilor pe care le deţii);
  • Când vorbim de NewsFeed-ul FB trebuie să ne oprim la trei puncte: greutatea paginii, dată de constanţa postărilor, afinitatea, dai like, share sau comentezi la postările unei pagini des, atunci noile postări vor apărea mereu pe newsfeed-ul tău şi timpul, adică durata de viaţă a postării, care în funcţie de engagementul imediat de după postare poate să ajungă la câteva zile(storie bump) sau la maxim două ore, dacă el lipseşte;
  • Mi-am amintit de acest quote din 2011 al lui Adam Ostrow în legătură cu diversitatea din mediul online:  "By the end of this year, there’ll be nearly a billion (azi cifra se apropie de 2 miliarde) people on this planet that actively use social networking sites. The (only) one thing that all of them have in common is that they’re going to die." E spusă în alt context, dar adevărul rămâne, că utilizatorii de reţele sociale au în comun doar faptul că sunt muritori conectaţi la internet, în rest, se împart în mii şi mii de categorii şi grupuri cu diferite interese. De aici vine importanţa de a targeta mesajele brandului către diferite publicuri separate de gen, vârstă, educaţie, ocupaţie şi aşa mai departe. Şi Alexandru asta ne-a recomandat, să folosim funcţia de targetare a postărilor şi să vorbim diferit cu publicuri diferite ale aceleiaşi pagini (diferenţe de gen, de educaţie, de vârstă, locaţie etc.);
  • Să rămâneţi în minte cu asta: Agresivitatea nu e răsplătită nici măcar de cei care sunt de părere cu tine! zice Alex. Aşa că mai moale cu hate speech-ul pe net şi mai mult cu argumente şi explicaţii calme pentru că e foarte important să ne ferim de crize de comunicare. 

   Alex Ciucă, bloguieşte pe hoinaru.ro şi este managing partner la Superior Media.

  • A avut prezentarea "Bazele comunicării online";
  • Vă imaginaţi, nu, că de una singură, comunicarea, nu poate salva o companie de la faliment?;
  • Nu uitaţi că avem o prezenţă online şi fără site personal sau corporate sau profiluri pe reţele de socializare. Atenţie la cum şi ce indexează motoarele de căutare (Google, Yahoo şi Bing);
  • A apărut social media, gata, migrăm cu tot conţinutul spre ele. Greşit! Trebuie să ne concentrăm promovarea pe mediile pe care le putem controla. Site-ul este încă foarte important şi trebuie mereu actualizat;
  • Am discutat despre real-time marketing şi cum doar o parte din campaniile ce primesc eticheta asta sunt autentice; 
  • Lucrul pentru care sigur mă voi lupta să-l obţin de la un viitor client este bugetul de interacţiune. Este o sumă de rezervă pe care o poţi folosi pentru situaţii de criză sau în alte împrejurări, pentru a implica brand-ul în proiecte şi campanii interesante care ar aduce earned media; 
  • Despre Twitter, care în RO are aproximativ 12.000 de conturi active: nu e neapărat nevoie să ai cont aici, dar e nice to have - ai posibilitatea să ajungi la lideri de opinie din mass media şi chiar poţi folosi platforma ca să-ţi găseşti clienţi cu ajutorul funcţiei search. 
  • Construim mereu reputaţia, fără pauze! The currency of social media is trust!;

     Ştefan Stroe, deţine în Bucureşti agenţia Incandescent şi se ocupă de proiectul brandambassador.ro.

  • Am discutat despre marketingul comunităţilor;
  • Bloggeri nu mai sunt doar lideri de opinie, ei devin încet încet canale media;
  • Comunitatea trebuie făcută în aşa fel încât oamenilor să nu le fie indiferent dacă ea există sau dispare, trebuie să fie originală, şi să aibă viziune astfel încât să-şi mai aibă rostul peste cinci ani, de exemplu, să aibă conțint de calitate care să fie util membrilor;
  • Ştefan zicea că, în comunicare, nu există zone gri, ori e albă, ori e neagră!;


     Victor Kapra, blogger pe victorkapra.ro şi consultant de comunicare.

  • Primul blog: picturile rupestre din perioada preistorică descoperite în peşteri;
  • Presa tradiţională nu mai controlează toate informaţiile. Social media nu poate fi controlată dar poate fi influenţată;
  • Reţelele sociale nu sunt o invenţie nouă, internetul doar le-a transformat, e spaţiul ideal pentru ele. Victor a dat exemplul scrisorilor lui Cicero care circulau prin tot imperiul roman: " Îmi spui că mesajele pe care ţi le-am trimis circulă acum peste tot. Nu mă deranjează pentru că eu însumi le-am dat voie unor cunoscuţi să le copieze şi să le dea mai departe." Observaţi? Mecanismul este acelaşi, numai că totul se întâmpla mai lent;
  • Social media = conversaţie (listening, learning, sharing);
  • Consumatorul e cel mai bun consultant. - studiu de caz: MyStarbucksIdea;
  • Trebuie elaborate social media guidelines care să arate ce li se permite fanilor să facă pe conturile de reţele sociale ale brandului, ce li se permite angajaţilor din departamentul social media dar şi celorlalţi angajaţi ai companiei care elaborează un astfel de document. Aici aveţi o listă de exemple;

     Monica Jitariuc, Managing Partner la agenţia The Practice

  • Când ai un client nou trebuie să elaborezi imediat harta publicurilor (stakeholder map);
  • Advertisingul lucrează doar cu consumatorii, PR-ul se ocupă de toate publicurile;
  • Dacă ai client pe zona Corporate PR ai de lucrat pe CEO visibility (omul/managerul) care are o influenţă de aproximativ 20% în imaginea companiei, apoi te ocupi de financial communication (imaginea companiei ca angajator) şi de CSR (diferită de filantropie, faci strategii pentru comunităţi, care sunt compatibile cu brandul tău);
  • Cum te faci vizibil? În ordine crescătoare: comunicatul de presă, direct mailing-ul, PR blitz-ul, evenimentul de PR, campanii cu bloggeri;
  • A şi glumit puţin: Moise a despicat o mare şi a obţinut două rânduri în Biblie. Tu cu o lansare de bere ce aşteptări ai?
  • Marketing-ul este pentru a vinde produse, PR-ul este pentru a înconjura produsul de prieteni.
  • Strategia de comunicare are anumiţi paşi obligatoriu de parcurs: înţelegerea obiectivului campaniei, cercetarea (harta stakeholderilor, ce publicaţii folosim, obiceiuri de consum, conversaţia cu clienţii, analiza produselor şi a comunicării competiţiei) strategia, conceptul creativ (abia acum) şi tacticile;
  • Într-o situaţie de criză întrerupi toată comunicarea brandului cu excepţia celei de criză;
  • Faci un audit de criză în urmă căruia elaborezi un manual de criză;

     Dacă eşti student şi mai auzi de evenimente PRbeta să mergi neapărat, şi unde ţi se cere, să-ţi pregăteşti serios "candidatura", pentru că doar celor mai serioşi li se dă şansa de a învăţa atât de multe lucruri pe gratis, de la cei mai buni profesionişti din domeniul comunicării. Sper că articolul a fost util şi ţi-a deschis apetitul pentru şi mai multă documentare despre temele discutate. Spor! 

vineri, 22 noiembrie 2013

Cum ne transformă internetul?

     Se conturează încet încet o nouă specie de jurnalist: Listacul

     Site-urile de divertisment, de fashion, de sănătate ne oferă mai nou numai articole de genul: "46 de poze care îţi vor reda încrederea în oameni", "15 teorii ale conspiraţiei care s-au adeverit", "Cele mai frumoase 11 plaje din lume", "Top 5 cauze ale insomniei", "8 remedii naturiste pentru a scăpa de coşuri" and so on. Intrăm pe reddit, buzfeed.com (lider internaţional în furnizor de liste :), 9gag şi alte mii de site-uri, traducem textele sau legendele la imagini şi Voila!, avem articol. 

www.listiclock.com - o listă pentru fiecare secundă a zilei


     Chiar şi când informaţiile nu ne sunt tocmai utile, forma în care sunt prezentate ne atrage atenţia surprinzător de tare: "Ce va veni de hac omenirii? 7 scenarii posibile", "Top 3: cele mai norocoase zodii din 2013", "Top 10: vedete imitând alte vedete". Sunt exemple de articole cu multe vizualizări, dar care, vedem bine, nu au nimic de-a face cu informaţii utile sau esenţiale. Suntem atraşi de promisiunea unei dezvăluiri, a unui secret care ne aşteaptă de veacuri, vor fi 10, 17, 35 dezvăluiri "care te vor bulversa". După o vreme cam ştim în ce capcană vor să ne ducă titlurile, dar ne întrebăm despre care poze cu pisici amuzante e vorba, oare sunt aceleaşi pe care le-am mai văzut, sau care sunt cele nouă insule paradisiace pe care ai vrea să-ţi petreci restul vieţii, poate de la ultima vizualizare preferata ta a fost înghiţită de ocean. Cert e că nişte titluri cam stupide au puterea să ne atragă ca un magnet, din nou şi din nou. 

     Scopul număratului, este, într-un fel, să ajungi la un capăt, dar în cazul acesta citim zeci de liste care se succed aleatoriu într-un infinit de sfaturi, poveşti şi poze amuzante. Acest fenomen are strânsă legătură cu expansiunea reţelelor sociale. Ele ne-au "învăţat", prin fluxul continuu de informaţie, să nu pierdem mai mult de 90 de secunde cu un subiect, dar ne-au împins încet într-o buclă, pe care o tot parcurgem zilnic. 

     Listele sunt răspunsul "natural" la excesul de informaţie pe care trebuie să-l gestionăm zilnic, iar media contemporană se foloseşte de acest lucru şi se angajează să promoveze lucrurile "deştepte", care au acel ceva. Acest fenomen va duce în viitor ca interacţiuniile dintre oameni, scrise sau de alt fel, să fie sub formă de liste, cu informaţii cât mai concentrate şi uşor de asimilat, dar şi suficient de atractive. Listele sunt şi vor fi folosite pentru a impune ordine în viaţa noastră, în cultură, în societate, sau în subiecte foarte vaste, pe care vrem să le facem uşor de înţeles.


     Nu ştim însă cât de responsabile sunt aceste trenduri, în sensul că schimbă total obiceiurile de lectură şi asimilare ale oamenilor şi felul în care se raportează ei faţă de informaţie. Romancierul irlandez Kevin Barry ne atrage atenţia într-un articol asupra unor unghiuri ale aceleiaşi probleme.

     Hotărâta noastră imersiune în mediul online este pozitivă, şi vă pot da câteva motive, zice Barry: reţelele sociale înlătură singurătatea, conectivitatea duce la idei proaspete, inovaţii, avem acces imediat la filme, muzică şi literatură de foarte bună calitate, dar şi la artiştii din spatele acestora, întreaga societate devine mai democratică şi bunăstarea mai extinsă, datorită activiştilor care se organizează mai repede şi în număr mai mare în mediul virtual. 

     Dar, paradoxal, suntem de acord şi cu următoarea poziţie: a ne lăsa în voia online-ului poate fi foarte dăunător: dialogul pe care noi îl purtăm pe social media e o falsă conectivitate şi deschidere, suntem izolaţi într-o societate post-industrială în care ne confruntăm cu timiditatea de a nu merge după turmă; aproape toate discuţiile sunt dominate de consens, împărţim peste tot "de acord", "ai dreptate" şi spiritul critic e păstrat latent; regizorii, muzicienii şi scriitorii sunt disperaţi de impresia generală că "dacă e online trebuie să fie şi gratis"; avem o mare problemă cu concentrarea, nu ne vom mai reveni niciodată, smartphone-urile ne mai pot fi luate doar din mâinile reci, moarte; Internetul ne-a făcut sarcastici şi paranoici...

   

     Tu cum vezi invazia listelor? Reiau şi întrebarea din titlu: cum ne transformă internetul?



miercuri, 16 octombrie 2013

8 extensii utile pentru Google Chrome


     Primul browser pe care mi l-am instalat pe calculator după ce mi-am pus internet dial-up de la "regretatul" Zapp a fost Opera. I-am rămas fidel până anul trecut! L-am păstrat ani de zile dintr-un motiv foarte simplu: are funcţia de "Off Road" ("Opera Turbo" în versiunile mai vechi), care e foarte utilă dacă ai viteză mică la conexiunea de internet, astfel că îţi încarcă mult mai repede pagina, dar face rabat de la calitatea elementelor grafice. Era foarte utilă funcţia acum câţiva ani când aveam download cu viteză minusculă (eram extaziat când modemul de la zapp prindea 20kb/sec la download-ul unei piese - am dus-o aşa vreo 3 ani), nici acum cu modemul DIGI nu e extraordinară viteza, dar totuşi Opera a devenit în timp nepotrivit obiceiurilor mele de "consum" online. Aproximativ acum un an jumate mi-a luat cinci secunde să mă decid să downloadez Chrome. Unul dintre avantajele de a folosi Google Chrome este că ai la dispoziţie cel mai mare magazin cu extensii şi widget-uri pentru un browser. E un fel de Google Play pentru desktop PC şi a reuşit să-mi facă navigarea pe net mai plăcută şi mai uşoară cu câteva extensii pe care vreau să ţi le recomand şi ţie, dacă se potrivesc stilului tău de navigare şi dacă le găseşti utile.

  1. Feedly
Este un site pe care îl accesez de muuuulte ori pe zi pentru că îmi adună toate ştirile de pe site-urile care mă interesează. Îl pot accesa foarte uşor de pe desktop, tabletă sau telefon şi te loghezi foarte uşor pe toate cu contul Google. E cel mai bun reader cu care poate fi înlocuit vechiul Google Reader pentru că e rapid, ai mai multe teme din care poţi alege şi diferite moduri de listare a ştirilor.



      2.   Pocket

Pentru că volumul de informaţii pe care mi-l aduce feedly în fiecare zi este uriaş şi nu reuşesc să citesc tot imediat, am apelat la acest site foarte util care printr-un simplu click îmi salvează ştiri/articole pentru mai târziu şi se sincronizează şi cu tableta şi telefonul automat şi pot să revin la ele oricând am timp, de obicei în weekend sau când sunt în mijloacele de transport. Şi îmi mai place că păstrează doar textul articolului şi dispare orice element al site-ului care ţi-ar putea distrage atenţia. 


     3.   Clearly

Dacă te deranjează foarte mult conţinutul în plus şi reclamele de pe o pagină, pe care intri doar ca să citeşti o ştire sau un articol, foloseşte Clearly, ca să rămâi cu o pagină curată, elegantă şi doar cu textul care te interesează.



     4.    Evernote

Dacă Feedly îţi aduce ştirile, Pocket le păstreză până reuşeşti să le citeşti, cu Evernote e bine să le păstrezi pentru totdeauna pe cele care îţi plac. Ajungi să citeşti articole foarte instructive sau poveşti foarte bine scrise şi impresionante pe care nu vrei să le pierzi? Extensia asta e foarte bună pentru păstrarea unei arhive de texte şi notiţe în cloud.

     5.   Print Friendly & PDF 

Seamănă cu Clearly, dar e foarte utilă dacă vrei să salvezi un articol ca PDF, să-l printezi sau să-l trimiţi mai departe către altcineva pe email. Este foarte bun dacă faci revista presei şi păstrezi o evidenţă cu articole pe o anumită temă.

     6.   Stylebot

Fiecare avem o listă de site-uri pe care le consultăm în fiecare zi pentru conţinutul lor. Dar foarte des ne deranjează felul în care au ales administratorii site-urilor respective să le construiască sau să le umple până la refuz de reclame şi bannere. Stylebot te ajută să-i dai o formă care să te mulţumească site-ului favorit. Iată un exemplu before & after:


Eu îmi amintesc că m-am prins destul de greu la început cum funcţionează, aşa că ţi-am făcut o descriere a paşilor de urmat. Dacă îţi dispare un element din greşeală fără să vrei selectezi "Hide" şi încerci să încadrezi o zonă mai mică. Deschide imaginea într-un nou tab pentru zoom+.


     7.   One Tab

Dacă ai obiceiul să-ţi deschizi zeci de tab-uri cu pagini interesante şi le păstrezi mai multe zile necitite, astfel încât ai dese probleme şi cu viteza de răspuns a browserului, care scade cu 90% sau mai rău, te pomeneşti cu un crash, instalează-ţi One Tab şi îţi va scăpa memoria RAM de un stres prea mare, pentru că îţi adună toate tab-urile într-o listă şi le deschizi pe rând atunci când ai timp. 

     8.   WiseStamp

E foarte util să ai o semnătură pregătită pentru finalul oricărui email. Cu aplicaţia WiseStamp poţi adăuga pentru email-urile trimise de pe adresa ta de Gmail, Yahoo sau Outlook o semnătură frumoasă, complexă sau simplă, cu imagini şi chiar link-uri către site-ul tău sau reţelele de socializare pe care eşti prezent/ă.



Ţi-ai instalat vreuna sau ştiai de ele? Care ţi se pare cea mai utilă?

duminică, 6 octombrie 2013

Digi24 - cea mai bună televiziune de ştiri


Putem spune despre o televiziune că este cea mai bună pe nişa ei dacă nu este şi cea mai urmărită? Sau altfel spus, emisiunile bune sunt cele care au cel mai bun conţinut (conform unor reguli de manual ale jurnalismului) sau cele cu cea mai mare audienţă? Digi24 face un alt tip de jurnalism, zic eu. Prezintă alte subiecte, argumentează, sperie puţin politicienii şi cum am auzit, îi plictiseşte pe unii pentru că nu sunt scandaluri în studio şi invitaţii nu vorbesc unii peste alţii. Şi ecranul nu e toată ziua galben! Mai jos am scris despre ce îmi place la ei.
 
   Când ai infinit de multe lucruri de văzut şi citit pe internet e greu ca TV-ul să te mai ţină în faţa lui. Dar mai sunt posturi care au ce să-ţi mai ofere. Vă recomand serialul The Newsroom. Mă gândesc că la fel şi în România, ca în SUA, lupta pentru o informare echidistantă şi echilibrată e foarte grea şi există mereu tentaţia de a creşte scandaluri artificial prin manipulare pentru mai multă audienţă. Vorbim de respect, diferenţa dintre a trata publicul ca pe o masă de ignoranţi sau ca pe un grup de oameni inteligenţi, cu discernământ. Chiar există alternative la propaganda posturilor de ştiri de partid! 

     Te uiţi pe Digi24? Ce îţi place?

Şcoala de Advertising: prima ediție




Prima ediție a Școlii de Advertising s-a terminat și mă simt câștigat mai ales cu experiența muncii în echipă, cu studiile de caz pe care am lucrat la cursuri, cu experiența practică împărtășită de cei cinci traineri și cu ocazia oferită de a face un plan de promovare care să meargă, pentru un client real. În primul rând a fost nevoie să asimilăm multe informații noi într-un timp scurt și să lucrăm cu ele, apoi e dificil să renunți la obiceiuri proaste pe care ți le-ai format în facultate, printre ele stabilirea unui buget uriaș fără legătură cu realitatea, că doar e de unde și idei fanteziste - "avioane" le-am spus noi - care sunt greu realizabile sau clientul le respinge din start, pentru că nu i se potrivesc sau pur și simplu nu le agreează.


Câteva lucruri importante reţinute în prima săptămână.

      Prima săptămână a fost dedicată unei introduceri în noțiuni de publicitate. Am vorbit despre joburile dintr-o agenţie de publicitate şi m-am bucurat să aud că majoritatea au un responsabil de PR, dar mi se pare la fel de atractivă şi activitatea media-plannerului care e responsabil de elaborarea strategiei media pentru  o campanie de promovare. 

    Mi-a prins foarte bine să aflu mai multe detalii din culisele conferinţelor de presă, a evenimentelor şi a unor campanii de succes organizate de Atu Advertising. S-a subliniat importanţa bazelor de date cu contacte, pe lângă faptul că trebuie să fie cuprinzătoare şi bine construite din punctul de vedere al publicului ţintă, e infinit mai important ca ele să fie mereu actualizate, altfel îşi pierd foarte repede valoarea pentru că e mare "traficul" în toate tipurile de organizaţii. 

       În ceea ce priveşte sponsorizările, iarăşi, am avut de ascultat şi învăţat: atunci când organizezi un eveniment şi cauţi sponsori sau parteneri tu defapt vinzi avantajele evenimentului şi nu trebuie să te milogeşti nimănui, trebuie doar să îţi alegi un partener care are acelaşi public ca şi tine. Trebuie să faci analiza intereselor sponsorului pe care ţi-l doreşti şi să vezi cât de importantă e comunicarea pentru manager, iar tu îi oferi acces la un public pe care nu îşi permite să-l piardă. Dacă ar aplica această tehnică toţi cei care au nevoie de sponsorizări, evenimentele s-ar organiza mai uşor şi în timp ar educa firmele şi nu ar mai fi atât de categorice cu refuzul pe care îl primesc foarte mulţi. Dar în schimb nici pentru organizatori nu e recomandat să ia la rând toate firmele de pe bulevard, trebuie să aibă în comun publicul, cu potenţialul sponsor.

      La un moment dat ne-am organizat în echipe şi am început să lucrăm la organizarea unui festival. Ulterior echipele s-au despărţit în potenţiali sponsori şi organizatori. Scopul exerciţiului era să ne folosim de tehnicile de vânzare prezentate de către domnul Cristian Duţu (FEAA) şi Mihaela Purec (Atu Advertising) pentru a obţine cât mai multe avantaje pentru festival din partea sponsorului. Procesul de vânzare începe cu prospectarea pieţei, apoi contactarea clienţilor, întâlnirea cu respectivii, ca apoi să se treacă la ofertare. Să spunem că până aici nu e chiar atât de greu, dar totul se complică la rezolvarea obiecţiilor clientului şi la negocierea propriu-zisă, pentru că vânzătorul poate rata multe contracte până să stăpânească rezolvarea obiecţiilor clientului şi o negociere finală cât mai avantajoasă pentru el. Numai experimentând diverse tehnici, şi apoi alegând ce ţi se potriveşte personalităţii tale sau situaţiei vei putea oferi soluţii bune pentru obiecţii legate de preţ, de timp sau concurenţă şi vei învăţa să pui întrebările bune care să lămurească contradicţii între afirmaţii, ca să orientezi discuţia acolo unde îţi doreşti, ca să eviţi un răspuns într-o chestiune delicată sau pentru orientarea gândirii clientului şi trezirea curiozităţii. Criza a făcut antreprenorii foarte reticenţi şi doar dacă cercetezi foarte bine nevoile clienţilor ai şanse mari să vinzi publicitate. Domnul Sorin Prada (FEAA) ne amintea în alt context să nu ne îndrăgostim de produsele pe care le vindem deoarece afectează procesul de vânzare, pentru că scopul e să oferim soluţii, nu produse. 

      Managerii agenţiei, Ştefan Vădineanu şi Mihaela Purec, au povestit despre greutatea cu care câştigi un client, despre perseverenţa şi munca prelungită ani de zile pentru un client important, dar sunt satisfacţiile şi victoriile cele care contează, pentru o agenţie asta se traduce în portofoliu cu clienţi. Cu cât mai mari cu atât mai bine.

    Cu Anca Milovan (FEAA) am vorbit despre copywriting, alegerea numelui şi sloganelor/sloganurilor (am rămas de acord că ambele sunt corecte) pentru organizaţie şi cum trebuie să transmiţi informaţii clare prin fiecare rând pe care-l scrii. O prezetare reuşită şi amuzantă, mai ales că s-au pomenit slogane cam vesele pentru firme de pompe funebre: "Ştim că sunteţi morţi după noi!"

Foarte puţin despre a doua săptămână

        Am ajuns marţi dimineaţa la Văliug, o localitate cunoscută aici în vest pentru un baraj foarte căutat vara dar şi pentru apropierea de Munţii Semenic. Ne-am ascuns de ploaie pentru următoarele două zile în pensiunea primitoare. Am făcut testul Belbin (link download) pentru munca în echipă ca să vedem ce aptitudini avem şi să se facă cele două echipe de câte cinci persoane. Am pornit de la ideea că proprietarul pensiunii este interesat de promovare şi am început chestionarea, ca să-i aflăm nevoile. Am putut pune fiecare grupă câte zece întrebări, am risipit vreo şase pe chestiuni neesenţiale. Ca să compensăm ne-am pregătit mai bine pentru a doua sesiune de întrebări. Apoi pe baza evaluării situaţiei pensiunii şi a nevoilor clientului nostru am început să facem planul de promovare. 

       La sfârşitul celei de-a doua zile s-a ajuns la prezentare unde iar ne-am descurcat cum ne-am descurcat, dar important a fost să-l vedem pe client receptiv la o mare parte dintre ideile noastre. A fost de mare ajutor analiza lui Ştefan şi a Mihaelei după fiecare pas. Ni s-a explicat foarte clar şi cu scopul de a ajuta, ce greşeli am făcut, ce oportunităţi am pierdut şi ce semnale am ratat. După ce ne-am întors în Timişoara, cu promisiunea către proprietar de a încerca să implementăm planul propus, am avut prezentarea finală în faţa "juriului" care nu ne-a ţinut în suspans, din fericire, la fel de mult ca Pavel Bartoş la TV şi au anunţat echipa câştigătoare. A noastră! Au mai urmat nominalizările pentru job-uri. Am fost aleşi şase din zece pentru a ni se propune un job la agenţie. 

      Mie mi s-a părut fiecare lucru spus foarte instructiv şi am vrut să ştiu cum au văzut cele două săptămâni şi colegii mei. Toma a învăţat multe lucruri noi despre advertising şi e convins că tinerii pot veni oricând cu soluţii creative, Laura spune tot despre persoanele creative, că sunt foarte valoroase pentru orice colectiv pentru că schimbă des lumea prin inovaţie. Alina a învăţat un lucru important în vânzări: adaptează-ţi discursul în funcţie de timpul acordat de client sau alţi factori şi să fi mereu pregătit pentru situaţii neaşteptate. Cu toţii ne-am convins iar că părerea unora e departe de realitate când spun că PR-ul şi copywriter-ul nu lucrează nimic şi sunt plătiţi să stea degeaba. A fost o-super-faină-primă-ediţie a Şcolii de Advertising!

                                                             
        

luni, 23 septembrie 2013

Şcoala de Advertising


     Şcoala de Advertising m-a adus mai repede în Timişoara la un tratament intens cu publicitate, marketing şi dezvăluiri din media regională. Este o idee minunată pusă în practică de agenţia timişoreană Atu Advertising în colaborare cu FEAA (Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara, huh) care s-a adresat celor interesaţi de publicitate şi de joburile puse la bătaie de agenţie. Vorbesc la trecut pentru că deja lista cu cei admişi a fost publicată şi eu tocmai mă întorc de la prima zi de "curs". Dar e foarte posibil să nu fie ultima ediţie aşa că urmăriţi ştirile.
   Imagine luată de pe site-ul organizatorului: www.atu.ro

     Arată ca o conferinţă, dar e altfel! Au gândit foarte bine programul, au inclus o competiţie, şi bineînţeles şi un trofeu. Foarte pe scurt, din 36 de aplicaţii au fost admişi 22 de participanţi care au obţinut un anumit punctaj în urma "greutăţii" CV-ului şi analiza unui formular pe care a trebuit să-l completăm pentru ei în care ni s-a cerut să vorbim despre noi şi să oferim soluţii creative pentru câteva situaţii. Tu cum ai fi răspuns la asta: ai o întâlnire cu "Administratorul" tuturor locurilor de muncă din lume. Cum îl convingi în 2 minute să-ţi dea job-ul pe care-l visezi? Take youre time!

     Activitatea se desfăşoară în două etape, în prima săptămână intrăm cu cap şi coadă în laboratorul publicităţii, ghidaţi de coordonatorii Atu Advertising şi profesori de la FEAA în care ni se va vorbi despre job-urile şi departamentele dintr-o agenţie de publicitate, despre mijloacele de promovare, despre evenimente, bugete şi planuri de marketing, vânzări şi cercetare şi ni se va răspunde la sute de curiozităţi, şi mai ales se vor demonta mituri, cum s-a văzut din prima zi. În urma unei evaluări la sfârşitul primei săptămâni doar zece participanţi vor merge mai departe în etapa următoare, care pare şi mai interesantă, deoarece deplasarea se va face la o pensiune în Văliug pentru câteva zile unde fiecare va încerca să elaboreze un plan de marketing pentru această afacere. Da, nici eu nu am siguranţa că voi fi printre cei zece norocoşi, dar chiar vreau să am şansa asta, aşa că îmi rămâne varianta de a participa activ la discuţii şi de a mă descurca exemplar la evaluare. Ziceam şi de trofeu - cei care se descurcă cel mai bine îşi adjudecă un job la această agenţie. Din prima zi pornim de la premisa că oricare dintre cei 22 ar putea fi următorul media planner, copywriter sau designer al agenţiei.

     Ce bine e când o bună primă impresie îţi este confirmată şi la a doua şi a treia întâlnire. Când zic de prima impresie mă gândesc la ideea lor de prezentare a şcolii sub formă de prospect al unui tratament pentru cei infectaţi cu virusul comunicării. Aici găsiţi textul lor de prezentare. Despre a doua întâlnire vorbesc în postul următor. 

     Urmăriţi hashtag-ul #scoaladeadvertising pentru alte articole şi poate păreri şi din partea celorlalţi participanţi pe Facebook şi Twitter

Ultima "vacanţă mare"


     Revin cu postări după o pauză care a durat cât o vacanţă mare. Au fost aproape trei luni în care am scăpat de responsabilităţile de student şi mi-am permis să mă comport ca şi cum ar fi ultima vacanţă de vară a mea. Cum probabil bine am intuit, nu va mai fi timp pentru relaxare în anii ce urmează - aşa este când ai de scris o licenţă şi te străduieşti să te pregăteşti cât mai bine pentru viitoarea carieră, ca să nu îngroşi rândurile şomerilor, după absolvire.

     Am găsit foarte multe lucruri care merită împărtăşite şi idei ce trebuie discutate sau la care putem medita. Vor apărea încet pe blog în săptămânile viitoare şi sper să le putem discuta împreună!

duminică, 7 iulie 2013

Presa. E normal?

     Te sperie uriaşa ipocrizie a presei:

  • 42 de elevi şi profesori ucişi şi incendiaţi de vii de către terorişti în Nigeria - o singură menţiune în 1100 de ştiri din ultimele 24 de ore pe reader;
  • 27 de elevi şi profesori ucişi într-o şcoală din SUA (Sandy Hook) acum câteva luni - peste 200 de menţiun şi nenumărate update-urii în 24 de ore din 1400 de ştiri;
     M-a revoltat mereu şi nu am reuşit să accept faptul că redactorii consideră că vieţile nigerienilor, sudanezilor, a sirienilor şi afganilor sunt mai puţin valoroase decât ale celor din vestul Europei sau din Americi. Se cutremură, pe bună dreptate, de tragedia din SUA şi îi sfâşie durerea părinţilor de acolo încât nu se mai opresc din scris, dar aceeaşi poveste, poate chiar mai violentă, la altă latitudine, îi lasă reci, nici măcar un text telegrafic nu  ne mai anunţă de soarta unor copii nigerieni nevinovaţi.

joi, 13 iunie 2013

Recepţionerul de la Guvern

     Scriu în această postare despre profesia de purtător de cuvânt şi absenţa lor de la microfoane.

     Când te străduieşti să-ţi aminteşti cine e purtătorul de cuvânt al guvernului ţării în care trăieşti nu e de bine. Aaa, e Zaharescu! Şi mai cum? Andrei Zaharescu, da, fost prezentator de ştiri la Antena 1! Şi încerci să-ţi aminteşti când l-ai văzut ultima dată, când prezenta ştirile sau când îşi urma şeful pe holurile reci de marmură ale unui palat, în nici un caz la pupitru cu poza Palatului Victoria în spate (gen "White House"). Dar tu, ştii cine este purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu?
     
    Am citit cu plăcere cartea scrisă de Adriana Săftoiu care şi-a făcut debutul literar în 2007 cu  "Vocile puterii", în care a invitat la dialog purtători de cuvânt, prezidenţiali şi guvernamentali, ai României postceauşiste: Bogdan Baltazar, Alexandru Mironov, Mihnea Constantinescu, Iolanda Stăniloiu, Traian Chebeleu, Virginia Gheorghiu, Doina Jalea, Ioan Mihai Roşca, Eugen Şerbănescu, Răsvan Popescu, Ionuţ Popescu, Gabriela Vrânceanu Firea, Corina Creţu, Claudiu Lucaci şi Despina Neagoe. Interviurile, realizate între 2003 şi 2006, au fost publicate la câteva săptămâni după ce autoarea şi-a dat demisia din funcţia de purtător de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu. Aceste interviuri reamintesc fapte şi dezvăluie informaţii neştiute despre spectacolul politicii româneşti de după '89. Pentru mine a fost prima lecţie de istorie contemporană, deoarece ştiam vag despre guvernările de până la Tăriceanu, numai numele premierilor şi ce-au lăsat în urmă. Îi mai adaug eu pe cei de după 2007 care nu au apărut în carte, printre care: Oana Marinescu, Camelia Spătaru, Valeriu Turcan, Dan Suciu, Bogdan Oprea(răspunsul la întrebarea din primul paragraf) şi Andrei Zaharescu.


  Am amintit de carte deoarece punctează aceeaşi problemă pe care o văd nerezolvată şi astăzi, rolul mult diminuat al purtătorului de cuvânt, a cărui voce nu se mai face auzită, e doar un funcţionar care oferă lămuriri presei, prin telefon sau e-mail, până la ore târzii. Adriana Săftoiu foloseşte cazul lui Bogdan Baltazar pentru măsurarea "influenţei" purtătorilor de cuvânt, care a fost primul purtător de cuvânt al guvernului de după revoluţie, condus de Petre Roman. Relaţia bazată pe o mare încredere pe care o avea cu premierul, experienţa din diplomaţie şi comerţ şi chiar stilul şi personalitatea lui l-au făcut cel mai îndrăgit şi popular spokesman dintre cei enumeraţi mai sus. Nu doar cel mai îndrăgit, ci şi cel mai credibil şi cu o prezenţă puternică în presa vremii, un adevărat specialist care avea rolul să explice pe înţelesul tuturor toate reformele democratice care aveau loc. Îţi scriu mai jos o istorioară din interviu ca să îţi faci o idee despre stilul lui: 
„Îl invitam pe prim-ministru o dată pe lună, când era ceva mai deosebit(la conferinţa de presă). Le spuneam «aşteptaţi puţin», mă duceam, îl luam de la Cabinet, îl aşezam la pupitru şi discutau direct şi se întâmpla o chestie foarte simpatică. El este mult mai bine crescut decât mine. Eu, în haosul ăla de competenţă, de vise, de neînţelegere a ceea ce înseamnă o conferinţă de presă, am fost silit de foarte multe ori să fac ordine cu mijloace democratice. Adică atunci când eram insultat, când mi se punea o întrebare, îi spuneam: «Dragul meu, data viitoare nu te mai văd când ridici mâna sau dacă continui în halul ăsta, legitimaţia nu ţi-o anulez, Doamne fereşte, dar o să aibă o poză neclară la poartă». «Asta e comunism, e dictatură», îmi replicau, iar eu: «Dragă, aşa procedează Casa Albă».“
        Fiecare a dezvăluit poveşti despre culisele muncii în cele mai importante instituţii ale statului, despre apelul-surpriză venit din partea premierului/preşedintelui care i-a provocat la o experienţă unică în carieră, apoi constatarea că se află între ciocan şi nicovală, despre mici răzbunări, regrete şi despre idealuri, toate într-un mandat de maxim doi ani.

     Motivul acestei absenţe a actualilor purtători de cuvânt se datorează chiar celor pe care îi servesc. Premieri, preşedinţi, miniştrii, au o plăcere şi disponibilitate enormă de a da declaraţii despre orice subiect, pe scări şi holuri, în conferinţe în care doar ei vorbesc, intervenţii în emisiuni şi interviuri atât de dese încât au încălcat orice limită posibilă a supra-expunerii. Această discuţie continuuă pe care presa o poartă cu liderii politici români şapte zile din şapte, doisprezece ore pe zi deschide calea către gafe, către o falsă dezbatere şi luarea în derâdere a problemelor importante, la pervertirea relaţiilor dintre liderii politici care lansează atacuri la persoană demne de nişte maeştrii manipulatori, în defavoarea cetăţenilor, evident. Propagandă, ce mai...

     E de înţeles de ce majoritatea purtătorilor de cuvânt sunt aleşi din rândul jurnaliştilor, aceştia, se presupune că nu vor avea probleme în a interacţiona cu foştii lor colegi din presă, dar din păcate se rezumă la atât, la noi nu există răspunsuri oficiale standardizate, bazate pe fapte şi argumente, presei româneşti îi trebuie spectacol, atacuri, calificative, promisiuni încălcate şi e şocant că asta şi primeşte. Câinele de pază este de fapt un bârfitor notoriu care nici nu se mai oboseşte să caute oasele îngropate de "stăpânire" - din păcate jurnalismul de investigaţie e aproape inexistent, pe când mondenul...

     Crezi că purtătorul de cuvânt al instituţiilor publice ar trebui să ia locul superiorului lui pentru a explica public anumite fapte, evenimente şi fenomene ce ţin de funcţionarea statului, societate sau viaţa politică? Ar trebui să primească o mai mare responsabilitate şi vizibilitate acest funcţionar sau să se limiteze la o bună colaborare cu presa şi să se ocupe de agenda demnitarului?

luni, 3 iunie 2013

Studiile de caz, emblema PR-ului

17 ianuarie 1998 - În presa americană este menţionată pentru prima oară informaţia despre presupusa aventura a lui Bill Clinton (preşedinte al SUA între 1993-2001) cu stagiara de la Casa Albă, Monica Lewinsky. În câteva zile ştirea era pe masa tuturor agenţiilor de presă din lume. 


      În 26 ianuarie, la o conferinţă de presă, alături de soţia lui, el dezminte vehement că ar fi avut o relaţie sexuală cu stagiara: "...I want to say one thing to the American people. I want you to listen to me. I'm going to say this again: I did not have sexual relations with that woman, Miss Lewinsky. I never told anybody to lie, not a single time; never. These allegations are false. And I need to go back to work for the American people. Thank you!". Ca mai apoi, opt luni mai târziu, covârşit de dovezi, să recunoască în faţa poporului american că a avut o "improper physical relationship" cu Monica Lewinsky. 

      Cred că toţi studenţii de la ştiinţele comunicării sunt familiarizaţi cu acest caz. Nici un autor de manuale de relaţii publice sau jurnalism nu a pierdut ocazia de al menţiona pe Bill Clinton la categoria "AŞA NU" la studiile de caz despre comunicarea de criză. Mi-am dat seama că relaţiile publice, aşa cum sunt ele astăzi, sunt strâns legate de o întreagă istorie de reuşite şi nereuşite a căror poveste se perpetuează ca şi cuvântul evangheliei. Întreaga teorie, care este în continuă formare, are la bază experimentele şi experienţele primilor relaţionişti. Părinţii PR-ului, Ivy Lee şi Edward Bernays, au materializat nişte idei originale care s-au dovedit a fi de succes. Astăzi fiecare brand are propriile metode de a-şi construi reputaţia şi comunică personalizat cu publicul lui, în funcţie de nişa în care activează şi personalitatea lui, contribuind continuu la "scrierea" manualului pentru viitorii relaţionişti. 

      Tehnicile de plasare a mesajului, despre care credeam că vor rămâne fixate, sunt şi ele într-o continuă schimbare datorită tendinţelor economice, etice, culturale, de exemplu, şi a schimbării totale ce o aduce societatea informaţională în comunicarea şi interacţiunea dintre oameni. Aceste studii de caz sunt sursa de informaţie pentru teoreticienii care trebuie să spună tuturor celor care activează în industria media şi a comunicării ce reţetă funcţionează pentru promovarea unui brand şi ce a fost deja depăşit. Aşadar, avem deschizătorii de drumuri care sunt oamenii creativi din agenţii sau consultanţi care inovează prin noua lor campanie sau abordare generală, prin tehnicile şi mediile folosite, avem apoi reacţiile, atât în rândul populaţiei cât şi a specialiştilor, intră pe fir teoreticienii care observă rezultatele şi pot spune dacă aceste studii de caz sunt modele de urmat sau nu, şi mai apoi livrează acest model către toţi relaţioniştii ca o reţetă de succes şi o nouă tendinţă de urmat, sau din contră, un model de care să te fereşti pentru că nu îţi aduce rezultate sau care face rău brandului. 

      Să luăm cazul lui Clinton. Nu zic că până la el era acceptabil să negi astfel de acuzaţii grave, dar şi după ce acest scandal a avut loc, toată lumea era hiperconvinsă că sinceritatea ar fi făcut cele mai mici daune imaginii acuzatului. Teoreticienii, au venit, au măsurat, au întors pe toate părţile cazul şi s-au pronunţat: nu este un model de urmat. Şi-au scris cărţile şi de atunci toată lumea poate afla că dacă are de gând să mintă presa, în cazul unei acuzaţii, şi să nu ia în considerare marea probabilitate de apariţie a unor dovezi incriminatoare îşi dă singur foc la valiză. E un model universal, aplicabil în toate ştiinţele şi în viaţă. Ai o teorie pe care vrei să o verifici, te pregăteşti, faci experimentul, îi măsori efectele, apoi vezi rezultatele, iar ele îţi confirmă sau nu aşteptările. 

      "SEXgate-ul" care a cutremurat politica americană în '98 a umbrit realizările lui Clinton, care a făcut economia americană foarte performantă, în anii cât a fost la Casa Albă economia SUA a crescut anual cu 400 de miliarde de dolari, adică egalul întregii economii a Rusiei adăugate Americii în fiecare an. Şi a gestionat atât de bine cheltuielile guvernamentale încât au avut în fiecare an surplus la bugetul ţării, de la 70 de miliarde de dolari în 1998 la 124 de miliarde în 1999 şi 237 de miliarde de dolari în anul 2000, miliarde care nu au fost cheltuite în manieră populistă, ci au achitat datoria publică a guvernului federal, cu toate că era an electoral. Iată, putem considera că armata de consilieri de imagine de la Casa Albă e vinovată pentru că nu i-a putut expune clar dezastrul mediatic care va urma şi nici nu a găsit o soluţie în timp util. Mulţi spun că Al Gore, candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din 2001 a fost învins de republicanul George W. Bush, tocmai datorită faptului că electoratul democrat şi-a pierdut încrederea în partid în urma mandatului lui Clinton. Oare cum ar fi fost gestionat momentul 11 septembrie 2001 de către Al Gore? Trăiam astăzi, probabil, în altă lume...şi când te gândeşti că o criză de imagine prost gestionată e cauza situaţiei geopolitice din ziua de azi...

miercuri, 29 mai 2013

Imaginea Romaniei in "Dupa dealuri"


      Avem motive de bucurie când ştim că două filme româneşti, "După dealuri" în regia lui Cristian Mungiu şi "Poziţia copilului" regizat de Călin Peter Netzer, au luat cele mai mari premii la festivalurile europene de film în ultimul an, pentru cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare, la Cannes, respectiv un film premiat cu Ursul de Aur, la Berlin.  În ţară lumea a fost revoltată în ultimii ani deoarece nu se mai termină odată cu subiectele care arată partea urâtă a României, personaje mutilate de comunism, primitivism în gândul şi acţiunile lor, la concurenţă cu filmele americane cu animale vorbitoare, cu intrigi de hambar. E justificată furia asta? Chiar ne arată într-o lumină atât de proastă?

      Am urmărit "După dealuri" şi am făcut o analiză a ce ar putea afla occidentalul despre România din filmul lui Mungiu. Urmează să văd şi "Poziţia copilului şi să revin cu o analiză similară şi pentru el. Dacă nu au aflat tot ce se putea chiar de pe stradă sau din presa internaţională, depinde de interesul manifestat, despre români şi cum sunt ei, au avut din nou ocazia, la cinematograf, să mai afle câte ceva despre noi. Filmele nu au spart niciun box-office, dar eu cred că cele două filme au fost văzute de mai mult de 150.000 de mii de oameni worldwide. Mă voi opri la elemente din film care consider că spun ceva despre noi. 


                                                                                                            Sursa foto: bonjourtristesse.net  
  • Filmul debutează cu imaginea unui peron aglomerat de muncitorii modeşti care tocmai au coborât din două trenuri care au ajuns în acelaşi timp în gară. Aceştia ajung cu trenul dinspre comunele limitrofe în oraş la locul de muncă.
  • Spectatorii aud pentru prima dată "dulşele grai moldovinesc"! Pentru cei care trăiesc în ţări cu tradiţie în dublare îmi pare foarte rău că pierd asta. Este dialogul dintre principalele personaje, Alina şi Voichiţa, care se revăd pe peronul gării după 3 ani, dacă nu mă înşel, prietene care au copilărit împreună la orfelinat, Alina mergând să muncească în Germania iar Voichiţa alegând să se retragă la o mănăstire şi să ducă o viaţă mai spirituală.
  • Ele călătoresc spre mănăstire cu un autobuz vechi, dar trec pe lângă o zonă rezidenţială modernă frumos amenajată. Ţâc-Ţâc, avem şi noi vile cu verandă! Dar apoi faci cunoştinţă cu arhitectura tradiţională a caselor din Moldova, încropite din lemn, lut şi ciment, cu geamuri destul de mici şi întunecate, ca şi cum nu ai vrea să ai de-a face cu lumea exterioară. Sunt chiliile măicuţelor, grajdurile şi bucătăria la construcţia cărora se lucrează continuu, pe măsură ce primesc donaţiile. Cred că şi asta ne este specific, să nu avem puterea financiară de a ne construi casa visurilor sau afacerea într-o singură fază şi să nu păstrăm un şantier lung de câţiva ani, pe când britanicii, de exemplu, economisesc până au bani să facă totul.  
  • Localitatea de lângă mănăstire apare într-un cadru superb, întinsă într-o largă depresiune. Camera se duce încet spre poarta mănăstirii pe care stă legată o plăcuţă scrisă de preot: "Aici este Casa lui Dumnezeu - Interzis celor de alte religii - CREDE ŞI NU CERCETA". Vorbind despre o ţară religioasă în proporţie de 95% nu îmi e frică de faptul că spectatorii ar putea generaliza credinţa preotului asupra întregii naţii. Suntem destul de intoleranţi cu excepţia unor comunităţi multiculturale din centrul şi vestul ţării care au rezolvat conflictele de câteva sute de ani, iar la noi înfloreşte medicina alternativă şi astrologia în defavoarea cercetării şi încrederii în ştiinţele exacte. 
  • Vă daţi seama ce imagine rară pentru un francez din Marsilia, să zicem, este o fântână, din care îţi iei toată apa de care ai nevoie în casă. Şi Mungiu cred că a "schilodit-o" intenţionat, pentru că un butuc mai mare pe care să stea lanţul de la găleată ar fi făcut munca de două ori mai uşoară. Voia să sugereze că îl acel loc erau prelungite cât mai mult posibil activităţile mecanice, cu scopul de a fi  o penitenţă. La fel ca birocraţia care ne caracterizează toată administraţia. 
  • Nu credeţi că e important într-un film ca ceva să-ţi facă poftă? Cafeaua şi gogoşile la americani, croissantele franţuzeşti, sau bufetele din comediile despre domnişoare de onoare. Fără să uit că vorbim de o mănăstire am văzut doar Mămăliga, în centrul mesei, ouă, peşte de râu, legume, mere, nişte prăjituri şi suc de soc natural. Nimic prea apetisant. 
  • Filmul ne mai povesteşte despre drama copiilor instituţionalizaţi, care după ce împlinesc 18 ani nu mai au voie să stea în centru de plasament. Şi atât! Mai departe e treaba lui să se descurce, să-şi caute serviciu şi locuinţă. Pe tot parcursul filmului se sugerează că aceştia nu pot spera la studii academice, la un serviciu bine plătit ci doar la munca într-o spălătorie auto (cum e cazul fratelui Alinei), chelneriţă (Alina) sau să cauţi refugiul într-o mănăstire (Voichiţa). E trist că şansele le sunt atât de limitate şi cred că meta-tema filmului este soarta copiilor din orfelinate
  • La spital, cât a stat Alina internată s-a tot sugerat de către medici că cel mai bine ar fi să se recupereze la mănăstire, că soluţia pentru problemele ei stă în rugăciune şi liniştea mănăstirii, că paturile sunt puţine şi doctorii nu ar vrea să pună două paciente într-un pat. Iată, problemele statelor din lumea a treia încă persistă la noi. Mi s-a părut foarte interesant un colaj de trei fotografii ce era pus pe peretele din spatele biroul medicului: o icoană ortodoxă unde era pictată Fecioara Maria şi Iisus, apoi imaginea unui apus de soare şi o poză a celebrei lucrări a lui Leonardo da Vinci, "Mona Lisa". Ciudăţenia asocierii îţi atrăgea atenţia de la bâlbâiala medicului care vroia să-şi vadă pacienta plecată şi nu ştia cum să se mai scuze.
  • Ura Alinei pentru religie şi gelozia manifestată faţă de preot şi măicuţe, dar şi stresul cauzat de faptul că Voichiţa o ţine la distanţă, după ce ni se sugerează că au avut o relaţie  amoroasă înainte ca ea să plece în Germania, toate acestea sunt interpretate ca fiind posedare de către o forţă malefică. În agitaţia momentului eşti uimit cum călugăriţele devin ajutoare de torţionar, îi  fac o cruce de lemn pe care o aşază forţat, apoi îi împăturesc mâinile şi picioarele în haine şi o leagă cu lanţuri de lemnul tare, nu îi mai dau mâncare, şi foarte rar apă pentru al slăbi "pe cel rău". Aceasta este probabil cea mai dramatică imagine a filmului care arată cât de uşor poţi să cazi în prăpastia superstiţiilor. 
  • După ce la prima criză a Alinei serviciul de ambulanţă le-a spus că nu au maşini disponibile (lucru intolerabil, cu excepţia catastrofelor naturale) şi au fost nevoiţi să o ducă cu o maşină din sat la spital, a doua oară când au fost chemaţi ei au venit dar au găsit-o pe Alina leşinată şi Mungiu nu spune foarte clar ce a ucis-o, supradoza de adrenalină administrată de asistenta de pe ambulanţă sau tratamentul şi înfometarea la care a fost supusă de către preot şi călugăriţe. 
      În biserică, nu întâmplător, este o sobă care scoate fum atunci când fac focul, iar Voichiţa este chemată de preot de nenumărate ori să acopere cu lut locurile prin care iese fumul. Ar putea fi o metaforă pentru instituţia bisericii care se tot cârpeşte după tot felul de scandaluri, dar singura soluţie e să desfaci bucată cu bucată soba, să o cureţi şi să o reclădeşti cu un meşter mai bun ca focul spiritual să ardă liniştit.

      Orice spectator cred că îşi va da seama de unicitatea cazului, datorită căreia a şi fost ecranizată povestea, iar despre România cred că va dori să afle mai mult şi nu o va judeca prea aspru după cele 150 de minute cât ţine filmul.


duminică, 26 mai 2013

Serialul Scandal - "gladiators in suits"

                                                                               Sursă foto: Getty Images via instyle.com

      Scriu sub influenţa muzicii lui Goran Bregovic şi a orchestrei lui, care m-au ţinut o oră în ploaia torenţială ca să-i ascult, la Serbările Timişoreana! Cât de bine se potriveşte muzica gipsy sârbească cu politica de la Washington vom vedea...

      Îi avem în poză pe cei mai influenţi şi descurcăreţi oameni din DC, pe de-o parte şi pe cei mai puternici, pe de altă parte, în stânga domniţei în "white suit", respectiv în dreapta. Olivia Pope conduce o firmă de consultanţă în relaţii publice axată mai ales pe crisis management. Dar echipa ei, unită, e întruchiparea detectivului perfect, a manipulatorului suprem şi are soluţii indiferent de gravitatea problemei. Shonda Rhimes, creatoarea serialului, aduce din nou în actualitate aventura care s-a bucurat de o acoperire internaţională colosală, cuplul Bill Clinton&Monica Lewinsky. Aşadar, Olivia Pope, care la începutul carierei sale lucra pentru campania viitorului preşedinte al SUA se îndrăgosteşte de acesta, sau el de ea, nu mai ştiu ;)) şi se ascund prin toate colţişoarele mai ferite să-şi consume dragostea care nu va rămâne foarte mult timp secretă pentru soţia preşedintelui sau pentru şeful său de cabinet, important pion al noii administraţii. Sfaturile şi consilierea Oliviei "îl ajută" pe preşedintele Fitz, "the leader of the free world", cum le place să amintească până la obsesie în fiecare episod, să câştige alegerile. 

      Revin la echipa Oliviei care s-a conturat uşor după ce ea a reuşit să-i salveze pe fiecare din propria viaţă, i-a adus în DC, i-a motivat, le-a băgat în minte că sunt nişte "gladiatori în costume" care fac compromisuri şi îşi ating cu orice scop ţelul. Fiecare personaj ni se dezvăluie încet şi ne lasă să le vedem trecutul, iar asta consolidează tot mai mult imaginea de erou a Oliviei care a reuşit să-i salveze şi i-a pus pe prima linie a conflictelor din politica americană. 

      Secretele aduc atâta tensiune în lumea lor încât  protagoniştii sunt prinşi în cursa propriilor presupuneri, piste false, certuri şi împăcări, acţiunea derulându-se tot mai repede şi controversat spre un deznodământ greu de intuit.

      Şabloanele clasice nu se potrivesc deloc cu tumultoasa şi excentrica viaţă a politicienilor, astfel Olivia şi asociaţii ei trebuie să intre în această lume, să gândească asemenea lor şi să le servească o soluţie care vine uneori ca o palmă dată peste faţă. De aceea modestia nu îşi are locul în acel birou, clienţii care ajung acolo ştiu că au venit la cea mai bună consultantă şi nu va trece foarte mult timp până vor auzi: "S-a rezolvat!". 

      E un univers plin de nenumărate agenţii americane de securitate, cu un lung şir de şefi, dovedindu-se mereu că şi cel pe care îl credeai cel mai mare îşi are naşul lui, o presă însetată de subiecte fierbinţi, şi familii americane unde întreţinerea aparenţelor e singurul lucru ce îi uneşte. Doream să spun mai multe dar nu am vrut să dezvălui prea mult din acţiunea sezonului doi care a lăsat fanii în aşteptare cu o foarte mare întrebare.

      Vă recomand să urmăriţi cele 29 de episoade filmate până acum fie pe Universal Channel fie pe internet. 

marți, 21 mai 2013

Facultati de comunicare in universitatile din tara


     Acum doi ani, în timp ce învăţam istoria României, noţiuni de literatură şi râurile de pe harta ţării, mintea îmi fugea la posibilităţile infinite pe care le voi avea în cariera de comunicator. După ce am trecut de emoţiile Bacalaureatului am luat decizia definitivă de a veni la Timişoara la specializarea "Comunicare şi Relaţii Publice" în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Mă bucur că este o specialitate la fel de căutată şi astăzi şi de aceea am pornit în prospectarea "pieţei" de facultăţi de comunicare din ţară pentru o centralizare a ofertei de studii de licenţă şi master. Dacă eşti absolvent de liceu, încă nehotărât, lista de mai jos sper să te ajute să faci o alegere bună pentru viitorul tău. Dacă ţi-ai trimis deja licenţa la legat, poate vei găsi cu ajutorul acestui articol specializarea de master care să te apropie tot mai mult de job-ul dorit şi să-i pui pe părinţi să facă drumuri cât mai rare la bancă. 
     Pentru a afla ce universităţi din România au catedre de ştiinţe ale comunicării am folosit clasamentul realizat şi publicat de Ministerul Educaţiei Naţionale în aprilie 2011. Specialiştii au realizat acest top având în vedere această metodologie. Clasamentul în funcţie de performanţele fiecărei instituţii poate fi consultat aici, la pagina 37. În cazul în care vă întrebaţi ce semnifică majusculele din dreptul fiecărei universităţi vă spun acum: programele de studii care au obţinut calificativul "A" sunt cele mai performante, iar cele notate cu "E" sunt cele mai puţin performante. Iată că putem studia relaţiile publice în orice regiune a ţării, în marile oraşe, la universităţi de stat sau private.



Universitatea de Vest din Timisoara   B



Universitatea Politehnica din Timisoara   B

Universitatea Constantin Brancoveanu din Pitesti  B


Universitatea Vasile Alecsandri din Bacau  C


Universitatea de Vest Vasile Goldis din Arad  C

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi  C


Universitatea Stefan cel Mare din Suceava  D



Universitatea Spiru Haret din Bucuresti   E



        Performanţele şi profesionalismul cadrelor didactice nu trebuie ignorate atunci când alegem o specializare. Majoritatea site-urilor facultăţilor oferă spre consultare CV-urile profesorilor, din care putem observa cu uşurinţă parcursul academic, ce specializare şi ce experienţă au în domeniul care ne interesează. La noi nu trebuie să cauţi foarte mult ca să găseşti un profesor de jurnalism, de exemplu, care nu a scris niciodată pentru un ziar, o revistă sau măcar un site. De aceea trebuie să urmărim foarte atent şi să alegem corect cine este cel care ne va învăţa să fim buni relaţionişti, un amator sau un comunicator profesionist. Eu consider că pe lângă preocuparea de a avansa în mediul academic, un profesor trebuie să activeze ca freelancer sau consultant în domeniul său de activitate sau să vină să predea după ce a lucrat efectiv în domeniu şi nu poţi pune la îndoială faptul că e un profesionist. Această activitate îl ajută să păstreze contactul cu o industrie în continuă schimbare şi astfel oferă studenţilor o imagine în timp real a industriei media.

     E foarte probabil ca şi potenţialii angajatori să cunoască această clasificare sau un alt top neoficial, mai scurt dar mai relevant, care circulă prin breaslă. Dacă vei alege să studiezi la o facultate care a primit calificativul "C", "D", sau "E" nu înseamnă că ai şanse mici să fi selectat pentru un job. Agenţia de relaţii publice sau departamentul de comunicare al unei organizaţii va analiza activităţile de voluntariat, de practică şi eventualele internship-uri pe care tu le-ai făcut, şi astfel vei putea demonstra că ai acumulat destule skill-uri şi informaţii pentru a te descurca pe postul respectiv, poate mai bine decât un student care a terminat la o facultate "A" dar îi lipsesc aceste activităţi extraşcolare. Putem spune că necesitatea de a face ceva pe lângă facultate în domeniul pe care îl studiezi, e invers proporţională cu clasificarea de mai sus: cu cât facultatea e mai slab cotată cu atât tu trebuie să munceşti mai mult şi să demonstrezi prin activităţile pe care le-ai avut că stăpâneşti noţiunile şi practica de specialitate. Nu înseamnă că cei care studiază la Universitatea din Bucureşti sau la Universitatea Babeş - Bolyai din Cluj-Napoca se pot culca pe-o ureche. Dar angajatorul e conştient că metoda de predare e mai performantă acolo şi atunci se aşteaptă ca majoritatea conceptelor şi a bunelor practici să fie fixate în timpul cursurilor.

     În cazul în care crezi că ai găsit facultatea potrivită îţi mai sugerez să te uiţi şi peste aceste analize, care fac parte din acelaşi clasament menţionat mai sus. Caută universitatea respectivă în listă, apoi documentul cu analiza facultăţii de comunicare şi urmăreşte criteriile care au stat la baza calificativului.

     Aş dori să discutăm despre criteriile pe care le luaţi în considerare atunci când alegeţi o specializare, la nivel de licenţă sau master. Postaţi mai jos şi haideţi să începem discuţia!

     Dicţionar: relaţii publice, freelancer, internship;