Un blog despre explorare urbană şi despre conţinut interesant descoperit online (content curator).

duminică, 15 noiembrie 2015

Manual practic despre cum să citeşti mai mult, mai repede, mai uşor!



...şi mai ieftin! 


Întreabă orice om despre lucrurile care îl pasionează sau îi fac plăcere să le facă în timpul liber şi o să-ţi spună aproape de fiecare dată că e un fan al cititului. De câte ori ni se cere sau ni se dă ocazia să ne prezentăm ne asigurăm să sugerăm celorlaţi că au ocazia să fie în prezenţa cuiva cu care pot întreţine o discuţie şi despre altceva decât vreme, sport şi mondenităţi, sau alte subiecte safe. Ar fi o lipsă de respect să ne punem să chestionăm imediat oamenii despre lista cu cărţi citite în ultimul an, asta decât dacă nu suntem colegi într-un club literar, dar oare câţi dintre ei nu s-ar bloca, preocupaţi să caute un titlu prin amintiri vechi de câţiva ani. 

Afirmaţia asta: "îmi place să citesc" devine irelevantă dacă nu menţionăm şi genul de literatură pe care ne face plăcere să-l lecturăm. Vom plasa oamenii în foldere mentale diferite în funcţie de ce citesc: clasicul şi mereu rămas în urmă cititor de romane universale, sau abonatul la revistele culturale din ţară, sau colecţionarul de reviste glossy, cel care îşi cumpără noile apariţii literare despre care se vorbeşte peste tot, sau profesionistul care vrea să fie la curent cu tot ce apare nou în domeniul lui, sau omul care încearcă să se depăşească citind cărţi motivaţionale. Recunoşti şi tu până la urmă că nu e tot una ce citeşti!

Oamenii de oriunde din lume iubesc să facă acest statement despre ei. E uşor de înţeles de ce. Dar câţi dintre noi chiar citesc şi acumulează la finalul unui an câteva sute de pagini? Aş zice că destul de puţini. Poate şi tu eşti printre cei care dau vina pe timp. Eşti prea aglomerat, nu reuşeşti să te concentrezi după o zi de muncă, şi asta e perfect de înţeles. Dar cum ne facem totuşi timp să citim?


Până acum, anul acesta am citit 10 cărţi şi am petrecut doar 8 ore stând cu o carte în mână. Cum am reuşit?

Din această listă de 10 cărţi....

1. Mircea Eliade - Istoria Religiilor (am recitit primul volum)

2. Jorge Luis Borges - Scurte istorii extraordinare

3. Gabriel Garcia Marquez - Cronica unei morţi anunţate

4. Dan Brown - Fortăreaţa Digitală

5. J.D. Salinger - De veghe în lanul de secară

6. John Steinbeck - Fructele mâniei

7. Cezar Petrescu - Calea Victoriei

8. Claude Levi-Strauss - Antropologia şi problemele lumii moderne

9. Ioana Pîrvulescu - Întoarcere în Bucureştiul interbelic

10. Herta Muller - Regele se-nclină şi ucide

....doar pe ultima din listă am citit-o propriu zis. A fost chiar interesant cum mi-a ajuns în mână. A fost pentru prima dată când mi-am dorit ca trenul să întârzie cât mai mult. Am fost în vizită în Timişoara şi la întoarcere, în gară, când mi-am luat biletul am aflat că linia e blocată după Caransebeş şi că de acolo vom fi "transbordaţi" cu autocarul la o altă gară mai mică de pe traseu - un drum de 30 de minute. Din start am acumulat întârziere. Toată situaţia asta a fost un motiv excelent de a intra în vorbă cu oamenii lângă care am stat, printre care şi o domnişoară de vârsta mea, care, după 15 minute de discuţie a dat cărţile pe (faţă) masă. :)  Mi-a dat să aleg între Herta Muller sau Haruki Murakami. Nu am reuşit să citesc nimic până acum scris de laureata noastră Nobel, aşa că m-am grăbit să citesc coperta din spate a cărţii să văd despre ce ar putea scrie în cartea amintită mai sus. Din momentul ăla (nici nu ajunsesem încă la Lugoj) m-am pus să citesc cartea cu mare elan, şi din când în când mai măsuram din ochi grosimea paginilor rămase, întrebându-mă dacă o să reuşesc să o termin până să ajung în Bucureşti.

Pe lângă satisfacţia că am terminat o carte excelentă, extrem de bine scrisă şi cu o poveste emoţionantă (găseşti nişte pasaje interesante în postarea anterioară), am fost extrem de mândru că am atins un milestone personal: a fost primul roman început şi terminat în aceeaşi zi. Călătoria respectivă a fost cu multe peripeţii care nu mai merită amintite aici, dar lucrul pe care o să mi-l amintesc mereu va fi această întâlnire fericită cu domnişoara care mi-a împrumutat cartea.

Totuşi, încă nu ai aflat cum am reuşit să citesc celelalte cărţi! Fără să mai prelungesc aşteptarea şi confirmându-ţi bănuielile: ascultându-le.

Acum doi ani am devenit fanul audiobook-urilor! Numai dacă le descopeream eu în liceu! 

La început am ascultat într-un ritm destul de lent, poate nici primele cărţi nu au fost cele mai bune alegeri, cert e că în anii trecuţi am ascultat doar 5 de toate. Anul ăsta am crescut ritmul. De fapt a crescut natural, neforţat, am găsit pur şi simplu mai mult timp, culmea, într-o perioadă muuuult mai ocupată şi plină de evenimente a vieţii mele.

Când te muţi într-un oraş mare trebuie să te împaci cu ideea că vei petrece cel puţin o oră dintr-o zi în drumul de acasă la job şi înapoi. Sau 30 de minute până în centru, la orele aglomerate. Sau 40 de minute până la locul ăla unde are loc nu-ştiu-ce eveniment fain. Sau 30 de minute de mers până la prietenii tăi. Sau când ieşi la plimbare în zilele frumoase, cu bicicleta, sau când faci curăţenie? Ce faci cu timpul ăsta...? Ai tendiţa să adaugi "mort"! De ce să asculţi a 22.000 mia oară playlist-ul de pe telefon? De ce să asculţi radio, unde auzi iar şi iar aceleaşi hituri şi aceleaşi reclame? Mie nu mi-au făcut ziua mai bună decât atunci când au fost excepţii. Regula, de 2 ani încoace, e că ascult audiobook-uri.

Cu această postare vreau doar să reuşesc să te conving să încerci măcar odată, măcar pentru o săptămână, să experimentezi modul ăsta de a citi, pentru că ştiu că o să iei şi tu microbul. 

Ce îmi spun majoritatea oamenilor când le propun să facă asta:

- nu mă pot concentra;
- sunt reprize prea scurte, prefer să citesc ore întregi nederanjat;
- îmi place să ţin o carte în mână şi să răsfoiesc paginile;
- nu ştiu cum să găsesc audiobook-uri;
- nu suport vocile celor care citesc;
- nu-mi găsesc căştile de la telefon (scuza preferată a mamei mele); şamd.

Trebuie doar să faci un experiment de 3 zile şi să încerci măcar două cărţi diferite! Şi te vei convinge apoi dacă ţi se potriveşte sau nu.

Dacă nu descopeream acest mod de a parcurge romane şi cărţi specializate lista mea de cărţi citite în ultimul an ar fi fost categoric mult mai scurtă şi mai săracă. ŞI EU AŞ FI FOST MAI SĂRAC!

Te rog să-mi scrii, te pot ajuta cu primul audiobook! :)


miercuri, 23 septembrie 2015

Citite săptămâna trecută... (1)


O rubrică cu nişte idei interesante sau pasaje puternice culese din articole, cărţi sau filme, pe care le-am citit sau auzit în ultima săptămână. Poate o să te facă curios/ă să cauţi mai mult! 


...De unde decurge celălalt principiu fundamental al realităţii româneşti: Justiţia e acea putere de stat însărcinată cu găsirea şi îmbogăţirea  soluţiilor care îi scot din cauză pe demnitari.  (Traian Ungureanu)

Comunismul însuşi poate fi, în definitiv, înţeles ca o suită de autoimputări succesive. În 1989, când nu mai rămăsese, practic, nimic de devorat, tribul şi funcţionarii lui şi-au mai acordat o şansă, au reinventat prada, şi-au mai dăruit o epocă şi s-au relansat, mimând statul liber. (Traian Ungureanu)

Andrei Pleşu despre Monica Lovinescu: Nu dorea să atenueze răul, ci să-l extirpe. Nu credea în loţiuni calmante, ci în incizie şi terapie intensivă. Vorbea cu siguranţa şi intransigenţa unui judecător care îşi refuză răgazul nuanţei infinitezimale  şi spiritul de conciliere. Cu răul nu se negociază. De o inteligenţă surprinzătoare, dublată de stilul casant al unui înger exterminator, Monica Lovinescu n-a fost o simplă prezenţă compensatoare în debandada intelectuală şi sufletească instaurată de totalitarism. A fost un criteriu. Purtătoarea de cuvânt a nordului etic. Vocea ei ne hrănea tăcerile şi ne veştejea laşitatea. Timbrul ei inconfundabil, verdictul ei nemilos, ambalat, totuşi, într-un fel de ironică amenitate, îndărătul căruia se simţea  buna-creştere şi exerciţiul transfigurator al culturii temeinice, vor rămâne, cel puţin pentru generaţiile frustrării pre-decembriste, un model al conduitei de front. Monica Lovinescu a sacrificat o mare vocaţie de critic literar şi, poate, de scriitor, pentru lupta de gherilă a adevărului prigonit.


Este evidentă capacitatea Americii de a influenţa şi modifica, prin forţa impactului ei, coordonate preexistente din alte arealuri de civilizaţie şi cultură. Pe de altă parte, America este departe de a fi perfectă. Ea oferă, totuşi, unul dintre cele mai percutante modele de societate cunoscute în istorie. Influenţa ei se răsfrânge azi în fel şi chip pe glob. În fluxurile şi refluxurile sale, forţa acestui model, masiv prezent în comunicare şi mass-media, îşi pune astfel pecetea în cele mai felurite maniere asupra altor arealuri de civilizaţie şi cultură, a existenţei cotidiene, a moravurilor, a creaţiei, a mentalităţilor. 

Ca reper în comunicare, pulsul Americii ne priveşte pe toţi! (Andrei Brezianu)


Tot oraşul era ca silueta imobilă a unui vecin dintr-o sală de concert. (Alexandru Vona)

Unul era sicriul, care în germana RDG se numea "Erdmobel" [textual: "mobilă-de-pământ",  aşa cum ai zice: mobilă de bucătărie]. Celălalt era denumirea unei secţii a poliţiei secrete Stasi care se ocupa de aniversările şi decesele ştabilor şi se chema "Secţia Bucurie şi Durere". (Herta Muller)

Pentru că ne era frică, Edgar, Kurt, Georg şi cu mine  eram în fiecare zi împreună. Şedeam împreună la masă, dar frica rămânea atât de personală în fiecare cap, exact cum o aduseserăm cu noi când ne-am întâlnit. Râdeam mult ca s-o ascundem de ceilalţi. Dar frica îşi pierde urma. Când îţi stăpâneşti obrazul, se strecoară în glas. Când reuşeşti să-ţi ţi în frig obrazul şi glasul, ca pe ceva fără viaţă, frica îţi părăseşte până şi degetele. Se aşează undeva în afara pielii. Zace liberă în jurul tău, o poţi zări pe lucrurile din preajmă. Vedeam a cui frică se afla în cutare loc, pentru că ne cunoşteam deja destul de mult. Adesea nu ne puteam suporta, pentru că depindeam unul de celălalt.  (Herta Muller)


Cu vorbele din gură strivim tot pe-atât cât călcăm în picioare prin iarbă. Dar şi cu tăcerea.  (Herta Muller)



Instead of hating the people you think are war-makers, hate the appetites and disorder in your own soul, wich are the causes of war. If you love peace, then hate injustice, hate tyranny, hate greed - but hate these things in yourself, not in other. (Thomas Merton) 

Acest articol a fost ilustrat cu pozele lui Tiina Törmänen, găsite aici: link

duminică, 9 august 2015

#Bucuresti2ani - Cartierul Cotroceni



Iedera se potriveşte perfect ca simbol al Cotroceniului. În ultimele decenii a avut timp să învăluie şi să se lipească de mai mult de 60 de case ale acestui cartier (atâtea am reuşit eu să număr în plimbarea mea prin cartier), încercând să-i păstreze istoria intactă, temperatura mai scăzută cu vreo 3, 4 grade faţă de alte cartiere ale capitalei şi atmosfera elegantă, fiind încă un loc care mai atrage plimbăreţi care se uită fascinaţi la casele frumoase şi puţin geloşi la oamenii care pot fi zăriţi prin curţile sau la geamurile acestora.

Cartierul a început să se extindă după 1850 în jurul Palatului Cotroceni, curtea domnească fiind ridicată pe locul unei vechi mănăstiri ctitorite de Şerban Cantacuzino. Primele case construite aici au aparţinut membrilor de rang înalt ai curţii domneşti. Spre sfârşitul secolului XIX medicul militar Carol Davila a fost invitat de domnitorul Barbu Ştirbei să pună bazele învăţământului medical autohton. În câţiva ani s-a deschis prima facultate de medicină, de farmacie şi medicină veterinară din România dar şi primul serviciu de ambulanţă local. Cartierul s-a extins mai apoi pe fosta moşie a generalului Davila, care a fost parcelată şi împărţită către membrii clasei înstărite: militari de carieră, medici, economişti. După câţiva ani de prosperitate şi viaţă liniştită comuniştii s-au instalat în casele celor trimişi la muncă forţată la canal sau în casele celor fugiţi din ţară de teama lor. Chiar şi Palatul Cotroceni, care îi găzduise pe toţi regii României moderne, a ajuns să fie un Palat al Pionierilor. Acum o parte din clădire funcţionează ca sediu al Administraţiei Prezidenţiale şi cealaltă parte ca muzeu. Merită să-l vezi şi să-i afli povestea: www.muzeulcotroceni.ro


Astăzi lucrurile s-au mai aşezat şi oamenii încep să reconstruiască farmecul de odinioară al cartierului, şi sper să descoperi măcar o mică parte din el în pozele de mai jos.

Acesta a fost traseul:




Route 3170485 - powered by www.bikemap.net

Am găsit un loc de unde ai o privelişte foarte frumoasă spre Parcul Izvor şi Centrul Vechi.


Am intrat în curtea Palatului Parlamentului pe la poarta din spate şi am mers puţin mai departe de intrarea de la MNAC, până în colţul clădirii.


Oricând ai merge, ai toate şansele să fii singura persoană de acolo.



De cum cobori de pe scări se întinde o zonă aproape sălbatică, neamenajată.


Imaginea asta e favorita mea. De pe terenul de fotbal din complexul sportiv Cotroceni se vede imensa clădire a Ministerului Apărării Naţionale.  Nu seamănă deloc cu Bucureştiul.


Este a doua oară în viaţa mea când ajung pe un stadion de fotbal....



....şi prima oară când văd un meci de tenis live.


Am văzut nişte meciuri pentru calificările la  turneul Bucharest Open Tour.


Şi apoi am plecat să explorez împrejurimile terenurilor de tenis şi cred că am găsit cel mai liniştitor loc din Bucureşti.


video

Prin cartier găseşti graffiti-uri cu ilustraţii vintage care îţi amintesc că tenisul românesc a mai avut şi alte perioade de glorie. Made by Enel Romania.






Pe strada Staicovici, nr. 19 găseşti un showroom cu cele mai frumoase creaţii ale surorilor Wagner. Intră să vezi aici cât de frumos se îmbină ceramica cu pictura: www.wagnerarte.ro






Începem aventura prin labirintul de iederă şi descoperim cele mai frumoase case din oraş....


Asta este una din casele în care visez să locuiesc. Un câine somnoros o păzeşte de curioşi, dar nu şi de timp...sau de ignoranţă.




Trecând pe stradă observ o familie de turişti că se holbează peste gard la ceva. Am revenit după ce au plecat să văd şi eu ce le-a plăcut aşa de mult.






















Uşile de intrare iţi atrag atenţia prin decoraţii bogate, monumentalitate sau forme ciudate.















În curtea Facultăţii de Medicină Veterinară i-am găsit pe ăştia 3. Cred că erau obişnuiţi să primească atenţie pentru că ştiau deja cum să impresioneze un om. Nu cred că pot fi călăriţi, dar poţi merge să-i admiri şi să-i mângâi.



Ar mai fi fost multe locuri de menţionat şi arătat aici dar n-am vrut să-ţi duc la limite răbdarea. Mai povestim şi cu alte ocazii despre Cotroceni!

Ca să avem de unde începe discuţia, spune-mi ce îţi place cel mai mult la acest cartier?